• Bookfest Cluj-Napoca 2024
  • 3 - 6 Octombrie 2024

AER continuă ofensiva culturală de toamnă

 

Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea Salonului de Carte Bookfest, cel mai proeminent eveniment al industriei editoriale, semnalizează publicului o toamnă plină de cărți noi, evenimente și autori care au făcut și vor face deliciul cititorilor din mai multe orașe din țară și de peste graniță.

Astfel, AER tocmai a încheiat o foarte frumoasă a șaptea ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest la Chișinău (28 august – 1 septembrie), alături de autori îndrăgiți, dar și personalități de la cel mai înalt nivel din Republica Moldova. La umbra sloganului ”Te cuprind”, o prelungire simbolică a îmbrățișării cu care Republica Moldova și-a marcat statutul de Invitat de Onoare la Salonul Internațional de Carte Bookfest București (29 mai – 2 iunie, Romexpo), publicul s-a bucurat de întâlniri memorabile cu Ioana Pârvulescu, Cristian Tudor Popescu, Radu Paraschivescu, Radu Aldulescu, Cristian Preda, ca să amintim doar câțiva autori din România, ca și de prezența unor personalități originare din Republica Moldova, între acestea Ionela Hadârcă, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Maria Șleahtițchi, Vasile Romanciuc sau Maria Pilchin. Bookfest Chișinău a fost onorat și de vizita președintei Republicii Moldova, E.S. Maia Sandu, a președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și a premierului Dorin Recean, pentru a aminti doar pe cei mai înalți oficiali de la Chișinău care au vrut să participe la evenimentele din cadrul Bookfest și să-și cumpere cărți de la cele circa 40 de edituri participante.

Caravana Bookfest de toamnă este abia la început, astfel că publicul este invitat cu aceeași căldură să ia parte și la a noua ediție a Salonului de Carte Bookfest Târgu Mureș, în perioada 26-29 septembrie, în foaierul Teatrului Național Târgu Mureș. Vor fi acolo ca să se întâlnească cu cititorii câteva personalități culturale renumite, unele chiar pentru prima oară la prezentări de carte într-o ediție Bookfest în orașul din inima țării. Amintim în acest sens pe Dennis Deletant, Radu Aldulescu, Cătălin Vasilescu, Ciprian Mihali, Marian Tudor, Dan-Liviu Boeriu, Tudor Ganea, Octav Gheorghe, Marius Turda, Bogdan Răileanu alături de Cristian Tudor Popescu, Radu Paraschivescu, Denisa Comănescu, Cristian Preda sau Alexandru Stermin.


Imediat după sărbătoarea cărții de la Târgu Mureș, AER va da startul celei de-a unsprezecea ediții a Salonului de Carte Bookfest la Cluj-Napoca, în același cadru romantic al Casinoului din Parcul Central al orașului, în perioada 3-6 octombrie, și va încheia periplul cu ediția a opta a Salonului de Carte Bookfest Brașov,  între 31 octombrie și 3 noiembrie, cu o ediție care se anunță de pe acum spectaculoasă prin garnitura de autori și titluri noi care vor fi disponibile la standurile editurilor participante.

Și prima parte a anului viitor se anunță una plină de evenimente cu greutate, după cum Bookfest deja a obișnuit; astfel, între 27 și 30 martie, Timișoara va redeveni o capitală ad-hoc a lumii editoriale, cu prilejul celei de-a douăsprezecea ediții Bookfest ce va avea loc în Banat, urmată de cea de-a optsprezecea ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest care va avea loc la București, în perioada 28 mai – 1 iunie 2025.

Nădăjduim ca publicul să răspundă cu același entuziasm invitației noastre la aceste întâlniri, convins că misiunea de promovare a literaturii române și a întâlnirilor cu personalitățile culturale ale momentului rămâne una de căpătâi între dezideratele Asociației Editorilor din România.

Reamintim rugămintea adresată Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în mesajul public al AER din 23 august, de a face cunoscute demersurile prin care a asumat mesajul primit, în 18 iunie, de prim-ministrul României și trei dintre miniștri de la IFRRO (Federația Internațională a Organismelor de Gestiune Colectivă).

AER va continua și misiunea de reprezentare externă a intereselor editorilor, și va fi reprezentată la Târgul de Carte de la Frankfurt (16-19 octombrie 2024), cel mai mare eveniment al industriei de carte la nivel mondial, prin directorul executiv, care va participa la o serie de întâlniri profesionale în care temele de mai sus vor fi cu siguranță abordate.