Programul evenimentelor Bookfest - sâmbătă, 31 mai 2025
10:00 COLECȚIA DE CARTE ȘI ARTĂ HARNĂU IAȘI
Lansare de carte: Cristian Harnău-Mișcarea Armata Luminii", Ediția. a 2-a, Iași, 2024, Volum de Prezentare a Mișcării Armata Luminii
Cafeneaua Literară
10:00 GRUPUL EDITORIAL UNIVERSUL JURIDIC
Lansare de carte: - Politică și diplomație în Romania comunistă: viețile și impactul lui Corneliu Mănescu și Mircea Malița, Editura PRO Universitaria
Autor:Horia Bura
Stand propriu
10:00 STANDUL PORTUGALIEI
Atelier pentru copii pornind de la romanul Cititorul din peșteră de Rui Zink, traducere de Micaela Ghițescu, Editura Humanitas Fiction
Moderator:Vlad Bogza
10:00 EDITURA EIKON
Lansare de carte: Infernul cotidian. Imaginarul bolii în literatura română, Emanuela Ilie (coordonator); Un dicționar al exilului feminin românesc. Autoare emblematice, volume reprezentative, Emanuela Ilie (coordonator)
Prezintă: Vianu Mureșan și Valentin Ajder
Scena Agora
10:30 EDITURA VINEA
Lansare de carte: 35 de ani de activitate
Ioan Es. Pop: captiv în paradisul infernului și Marin Preda scriitorul și timpul nerăbdător
Autor: Ana Dobre
Celălalt Mi Mhail
Autor Mihail Gălățanu
Este așa privescu cu admirație
Autor: Nicoale Tzone, ilustrații Dalina Bădescu
Cioplitorul de măști
Autori: Nicoale Tzone și Mihail Gălățanu
Invitați: Ana Dobre, Mihail Gălățanu și Nicolae Tzone
Scena Arena
10:30 EDITURA EIKON
Lansare de carte:Despre pesimismul bine temperat, Cassian Maria Spiridon
Prezintă: Vianu Mureșan și Valentin Ajder
Scena Agora
11:00 EDITURA ARC
Lansare de carte: Ferestrele
Autor: Sergiu Afanasiu
Invitați: Rareș Prisecariu, clasă de copii Moderator: Petre Crăciun
Scena Agora
11:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Consulatul Lunii
Autor: Matei Vișniec
Invitați: Cristina Cioabă, Mircea Dragu, Iustina Croitoru
Stand propriu
11:00 EDITURA PENTRU ARTĂ ȘI LITERATURĂ
Lansare de carte: Povestea elefantului care trăia într-o nuca
Autor: Adrian Alui Gheorghe
Invitați: Adrian Alui Gheorghe, Radu Paraschivescu, Savu Popa, Ciprian Măcesaru
Scena Arca
11:00 EDITURA LITERA
Lansare de carte
Premiul Pulitzer pentru Non-ficțiune 2024
O zi din viața lui Abed Salama. Anatomia unei tragedii din Ierusalim de Nathan Thrall
Participă: Carmen Dumitrescu, Vitalie Cojocari, Marius Constantinescu, Ioana Bâldea Constantinescu
Stand propriu
11:00 GRUPUL EDITORIAL UNIVERSUL JURIDIC
Lansare de carte: - Trăsăturile și tentațiile oamenilor de succes, Editura Evrika Publishing
Autor: Sebastian Văduva
Stand propriu
11:00 OPERA COMICĂ PENTRU COPII
Lansare de carte și atelier: Bubu explorează Opera Comică pentru Copii
Autori: Andreea Soare și Irina Furdui
Clubul Bookfest Junior
11:00 STORYCRAFT PUBLISHING
Lansarea colectiei "Teens": Cei patru fantastici și "Manuscrisul pierdut"
Invitați: Diana Cibu, autoarea cărții "Popol Vuh. Manuscrisul pierdut", Rebeca Sala, autoarea cărții "Băiatul din vis și secretul ucigașului", Raul Pacea, autorul cărții "Ultimul blestem al Camelotului", Alina Skylark, autoarea cărții
Moderator: Daniel Zărnescu
Cafeneaua Scriitoarelor
11:00 EDITURA EIKON
Lansare de carte: Etica grijii, Fabienne Brugère
Post-adevărul. Vorbire liberă, minciună, ignoranță, ed. Oana Șerban
Invitați: Dr. Eva Ivan-Haintz, Lect. Univ. Dr. Oana Șerban, Lect. Univ. Dr. Andrei Mărășoiu, Prof. Univ. Dr. Constantin Stoenescu
Moderator: ValentinAjder
Cafeneaua Literară
11:30 DIDACTICA PUBLISHING HOUSE
Lansare de carte și atelier de desen: Șoricelul Fursec și o întâmplare neașteptată
Autor: Simona Epure
Invitați: Simona Epure, Lavinia Trifan, ilustrator
Moderator: Diana Moldoveanu
Stand propriu
11:30 EDITURA CARTEX
Lansare de carte: Eu sunt Dumnezeu. Un eseu de fenomenologia conștiinței, Cosmin Vișan și Nietzsche și Freud, Leonid Dragomir
Scena Arena
11:30 EDITURA CETATEA DE SCAUN
Lansare de carte: De la Kayseri la București. Cusut până la capăt
Autor: Andreea Barbu
Invitați: prof.univ.dr. ASE, Monica DUDIAN; prof.univ.dr. Universitatea București, Andrei Cornea; Roxana Talef, manager formare și dezvoltare EMEA, Lenovo; Mihai Stepan Cazazian, redactor șef, revista Ararat; Maria Erzian, director executiv RX Atelier. Citesc actorii: Cezar Barbu, Șerban Lazarovici (Trafic Majuscul).
Moment artistic: Mielle Bibescu, interpret jazz, Svetlana Perjovschi, solistă
Scena Agora
11:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Aventurile dragonului Maurice
Autori: Adriana Ștefan, Ana Groszler
Invitați: Adriana Ștefan, Ana Sipciu, Iustina Croitoru
Stand propriu
11:30 EDITURA PENTRU ARTĂ ȘI LITERATURĂ
Lansare de carte: Frumosul din lumea lui Van Gogh și alte eseuri
Autor: Cosmin Neidoni
Invitați: Cosmin Neidoni, Florina Pîrjol, Violeta Borzea
Scena Arca
12:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare Fast Editing
Ace dulci amare, epigrame, Nicolae Rotaru Clipa grea, versuri, Ioan Rațiu Invitați:Ioan Rațiu, Maria Petrescu, Vilia Banța, G. Corbu
Cafeneaua Artelor
12:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare Editura Betta
Sfinți și arginți, Gabriela Banu: Zidiri și alternanțe, Eliza Roha; Mozaic, antologie comună; De la pana de gâscă la penița de aur... de Aureliu Goci Invitați: Eliza Roha, Florentin Popescu, Lucian Gruia, Paula Romanescu, C. Kapitza
Moderator: Nicolae Roșu
Cafeneaua Literară
12:00 și 18:00, EDITURA DATAGROUP
Editura Datagroup din Timișoara vă invită la un meet-and-greet cu cele mai recente cărți lansate la Bookfest București și cu autorii lor:
Răul cel mai mic de Sorin-Mihai Grad;
Hora ielelor slute de Liviu Chifane;
Asistenta de Cristian Pistol;
Dansul fulgerelor de Gelu F. Achiş;
Fonație de Ana Horiuchi;
Ultima Poveste II, Nemuritoarea de Ana Rotea;
Cultul sângelui pur de Ștefan Nistor;
Și văile șopteau numele tău de Andreea Sepi;
Anotimpul Persefonei de Patricia Popa; Sunsetless - Ultima extincție de Teodora Vescan;
Umbrele Demiurgului de Mircea Anghel și Viv'Infernum - Strigătele Răzbunării de Costin Neață.
Amfitrioni vor fi scriitorii, editorii și criticul literar Claudiu T. Arieșan!
STANDUL EDITURII DATAGROUP
12:00 – 12:30 EDITURA FOR YOU
Lansarea colecțiilor „Pregătire pentru viață” și „Cum să gândești ca...”
Invitată: Conf. univ. dr. psiholog Elena Anghel Stănilă
Moderatoare: Ana-Maria Datcu, Redactor-șef la Editura For You
STAND PROPRIU (C08)
12:30 – 13:00 EDITURA FOR YOU
Lansarea cărții „Dascăli și părinți conectați la copii lor”, Conf. univ. dr. psiholog Elena Anghel Stănilă
Invitată: Conf. univ. dr. psiholog Elena Anghel Stănilă
Moderatoare: Ana-Maria Datcu, Redactor-șef la Editura For You
STAND PROPRIU (C08)
12:00 EDITURA HUMANITAS
Masă rotundă dedicată lui António Lobo Antunes, eveniment organizat împreună cu Institutul Camões
Invitați: Ana-Rita Sousa, Dinu Flămând, Cristina Dăscălescu Dordea, Carmen Silvia Mușat, Radu Paraschivescu
Moderator: Denisa Comănescu
Scena Agora
12:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Atlasul frumuseții, o nouă călătorie. Portrete și povești despre puterea femeilor
Autor: Mihaela Noroc
Invitați: Mihaela Noroc, Sabina Fati, Marius Constantinescu
Stand propriu
12:00 EDITURA LEBĂDA NEAGRĂ
Prezentare de carte și sesiune de autografe: Odiseea adriatică.
Autor:Mugur Ioniță
Invitați: Mugur Ioniță și Adrian Christescu
Scena Arca
12:00 EDITURA LITERA
Lansare de carte și sesiune de autografe
forma tăcerii de Cristian Fulaș.
Participă: Cristian Fulaș, Paul Cernat și Tiberiu Neacșu.
Stand propriu
12:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Iov şi dreptatea lui
Autor: Adrian Miroiu
Invitați: Adrian Miroiu, Mircea Dumitru, Cătălin Vasilescu
Moderator: Adrian Șerban
Stand propriu
12:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Studii literare III. Stilistică Aplicată. Cealaltă față a prozei & Din secolul romantic, Mihai Zamfir
Invitați: Carmen Brăgaru, Mihai Zamfir, Răzvan Voncu
Moderator: Cristian Pătrășconiu
Stand propriu
12:00 EDITURA TREI
Lansarea noutăților Anansi. World Fiction
Scena Arena
12:00 GRUPUL EDITORIAL ART
Lansare de carte: Ordinul povestitorilor nr. 19, Editura Arthur
Coordonator: Adina Popescu
Invitați: Ioana Nicolaie și copiii publicați în revistă
Clubul Bookfest Junior
12:00 GRUPUL EDITORIAL UNIVERSUL JURIDIC
Lansare de carte: Sportivul în ordinea juridică națională. Ediția a II-a, Editura C.H. Beck
Autor: Florentina Camelia Medei
Stand propriu
12:00 MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
Lansare de carte: Mircea Nedelciu. Un personaj principal
Autor: Iuliana Miu
Invitați: Iuliana Miu, Mircea Cărtărescu, Ion Bogdan Lefter, Cosmin Ciotloș, Luminița Corneanu.
Stand propriu
12:00 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI (EDITURA UNIVERSITĂȚII DIN BUCUREȘTI - BUCHAREST UNIVERSITY PRESS)
Lansare de carte: Leibniz și infinitul
Autor: Sorin Costreie
Cafeneaua Scriitoarelor
12:00 STANDUL “Window to the Arab World”
“1001 povești animate din lumea arabă” Povestite de Petronela Tănase , "PurAnima" Teatru de Animaţie
12:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Ferenike
Autor: Doina Ruști
Invitați: Doina Ruști, Bogdan Stănescu, Lidia Bodea
Stand propriu
12:30 EPUBLISHERS - ELITERATURA - EDIDACTICA
Lansare de carte: Arts and Cultural Strategist
Autor: Augusta Supple
Invitați: Augusta Supple, Emil Lungeanu, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
Scena Arca
12:30 GRUPUL EDITORIAL UNIVERSUL JURIDIC
Lansare de carte: Români în Africa. De la primii exploratori la Nicolae Ceaușescu, Editura PRO Universitaria
Autori: Constantin Hlihor și Nicolae Melinescu
Cafeneaua Scriitoarelor
13:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare Editura Napoca Star
În vremea războiului Ligii Sfinte, Octavian Irimieș
Invitați:Victor Atanasiu, Maria Petrescu, Vilia Banța, Octav Lica, Silvan G Escu
Cafeneaua Artelor
13:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare Editura Astralis
Bucuria conversației, Camelia Pantazi Tudor Ecoul dintre vise, Rita Hălălău Casa de pe firul apei, Cleopatra Luca
Invitați:Camelia Pantazi Tudor, Marian Nencescu, Elena Armenescu, Eugenia Duță, Catia Maxim, Ada Nemescu, Lucian Gruia.
Cafeneaua Literară
13:00 EDITURA CORINT
Lansare: Sub pașii noștri. Frânturi arheologice din București, coord. Vasile Opriș
Participă:
- Vasile Opriș – șef secție Arheologie Sistematică și Istorie, Muzeul Municipiului București
- Adrian Majuru – director Muzeul Municipiului București și coordonator Corint Istorii Urbane
- Raluca Moței – arheolog Arheologie Preventivă, Muzeul Municipiului București
- Theodor Ignat - șef secție Arheologie Preventivă, Muzeul Municipiului București
Moderează: Simona Preda
Stand propriu
13:00 EDITURA HUMANITAS FICTION
Lancena sare de carte: Dragostea în noul mileniu, Can Xue Ziua eliberării, George Saunders
Invitați: Luminița Bălan, Marius Chivu, Denisa Comănescu
Stand propriu
13:00 EDITURA LITERA
Lansare de carte
Axa autocraților. Corupție, control, propagandă. Cum se sprijină reciproc dictatorii pentru a-și păstra puterea de Anne Applebaum
autoare câștigătoare a Premiului Pulitzer
Participă: Cătălin Striblea, Mihai Rădulescu, Ioana Bâldea Constantinescu
Stand propriu
13:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Biblioteca Polirom - noutăți
Cod 612. Cine l-a ucis pe Micul Prinţ?, Michel Bussi
Cazul Malaussène. I. M-au mințit, Daniel Pennac
Zi, Michael Cunningham
Pentru moment, nu pentru totdeauna, Chuck Palahniuk
Zuckerman dezlănțuit, Philip Roth
Orbital, Samantha Harvey
Născute din vinovăţie, Ioanna Elmy
Invitați: Luminița Corneanu, Gabriela Vieru, Mihaela Ghiță, Augustin Cupșa, Iulia Gorzo, Andreea Focșăneanu, Alina Purcaru
Moderator: Dan Croitoru
Scena Arena
13:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Rodica Ojog-Braşoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu, colecția Biografii romanțate
Autor: Lilia Calancea
Invitați: Lilia Calancea, Florina Pîrjol, Adrian Jicu
Moderator: Adrian Botez
Stand propriu
13:00 EDITURA RATIO ET REVELATIO
Lansare de carte: Filozoful și umbra lui. Peripețiile gândirii la Martin Heidegger și Ludwig Wittgenstein
Autor: Cătălin Cioabă
Invitați: Cătălin Cioabă, Mircea Flonta
Moderator: Florin George Călian
Scena Arca
13:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Scrieri 2. Cumpănă și semn & Fața și reversul, Marian Papahagi
Invitați: Mihai Zamfir, Dinu Flămând, Răzvan Voncu
Moderator: Cristian Pătrășconiu
Stand propriu
13:00 EDITURA UNIVERSITĂȚII DE VEST DIN TIMIȘOARA
Lansare de carte: Eseul și păgânul
Autor: Viorica Răduță
Invitați: Dana Pîrvan, Viorica Răduță
Moderator: Marilena Tudor
Cafeneaua Scriitoarelor
13:00 EDITURA TRACUS ARTE
Lansare de carte: Dezapartenență. Psihologia creației literare
Autor: Sophie Képès
Invitat: Sophie Képès, Carmen Mușat, Oana Fotache, Octavian Plăiașu.ophie Képès, Carmen Mușat, Oana Fotache, Octavian Plăiașu.
Scena Agora
13:00 GRUPUL EDITORIAL ART
Lansare de carte: Cum să inventezi o lume. Juniorii și Seniorii, Editura Arthur
Invitați: Participă copiii publicați în volumul Juniorii și o parte din autorii publicați în volumul Seniorii
Clubul Bookfest Junior
13:00 MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
Lansare de carte: „Din exil… despre „careul de ași” ai poeziei românești moderne: Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga
Autor: antologie de Mihaela Albu
Invitați: Mihaela Albu, Dan Anghelescu, Ioan N. Roșca, Anița Grigoriu
Stand propriu
13:00 EDITURA EIKON
Lansare de carte:
Îngerii din Moscopole, Catia Maxim
Lali Nikolaki, Catia Maxim
Invitați: Marian Nencescu, președinte Filiala Presa Culturală a UZPR; Aura Piha - jurnalist Radio România Internațional (secția aromână); Lala Tascu - jurnalist Radio România Internațional (secția aromână), Catia Maxim
Moderator: Valentin Ajder
BOOKFEST CINEMA
13:30 CASA DE PARIURI LITERARE
Lansare de carte: Nimic mai fragil decât creșterea
Autor: Angelica Stan
Moderator: un cristian
Cafeneaua Scriitoarelor
13:30 CURTEA VECHE PUBLISHING
Lansarea de carte: Ieșirea din vârtej
Autor: Péter Demény
Invitați: Péter Demény, Luana Schidu, Marius Constantinescu
Moderator: Ovidiu Șimonca
Scena Agora
13:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Șapte ani stranii. Jurnal 2018-2024
Autor: Mircea Cărtărescu
Invitați: Mircea Cărtărescu, Dan-Liviu Boeriu, Lidia Bodea
Stand propriu
13:30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Maiorescu. Confesiunile unui stoic, colecția Biografii romanțate
Autor: Adrian Jicu
Invitați: Adrian Jicu Paul Cernat, Victor Cobuz
Moderator: Adrian Botez
Stand propriu
13:30 EDITURA EIKON
Lansare de carte: Stafia Securității, Eugen Blaj
Prezintă: Vianu Mureșan și Valentin Ajder
BOOKFEST CINEMA
14:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare Fast Editing
Rime pentru pitici, Eugenia Duță
Poveștile Nanei, Eugenia Duță
Povestea pisicii Rina, Maria Drăguța Ecaterina
Tărâmul de basm al copilăriei, M. Drăguța Ecaterina
Odată ca niciodată... Copilăria, Maria Petrescu
Ghicitori pentru mici exploratori, Maria Petrescu
Zoo aventură cu Învățătură, Maria Petrescu
Lumea magică a literelor și cifrelor, M Petrescu
Invitați:Maria Petrescu, Maria Niculescu, Dăguța Ecaterina
Cafeneaua Artelor
14:00 EDITURA CORINT
Lansare: Povești auzite în casă și alte amintiri despre familiile Știrbey, Bibescu și Costinescu Ileana Kripp Costinescu în dialog cu Cătălin Strat
Participă:
- Ileana KRIPP COSTINESCU — proprietara Cramelor Știrbey de la Drăgășani
- Cătălin STRAT — istoric și editor
- Mariana CONOVICI – jurnalist de radio
Moderează: Simona Preda
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA CUANTIC
Lansare de carte: De ce suntem barbari? Dimensiuni și perspective etice asupra barbariei actuale Autor: George Colang
Invitați: George Colang, Hadrian Mateescu Moderator: Alexandru Catalan
Cafeneaua Literară
14:00 EDITURA HUMANITAS FICTION
Lansare de carte: Eu sunt Emilia del Valle
Autor: Isabel Allende
Invitați: Cornelia Rădulescu, Alina Purcaru, Gabriela Avram, Denisa Comănescu
Stand propriu
14:00 EDITURA LITERA
Lansare de carte și sesiune de autografe
Un detectiv și niște tablouri dintr-o expoziție și alte povestiri de Igor Bergler
Biblia pierdută, roman grafic de Igor Bergler
Participă: Igor Bergler, Damian Anfile, Marcel Bartic
Stand propriu
14:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Biblioteca Polirom – noutăți
Absenţa ta e întuneric, Jón Kalman Stefánsson
Zăpadă, John Banville
Vârsta târzie, Bernhard Schlink
Fabrica, Simone van der Vlugt
Prietenii mei, Hisham Matar
Dezorientaţii, Amin Maalouf
Invitați: Dana Pîrvan, Ariadna Ponta, Florin Iaru, Cristina Ispas, Bogdan Tănase, Alexandra Cozmolici
Moderator: Dan Croitoru
Stand propriu
14:00 EDITURA PARALELA 45
Lansare de carte: 1994 de Mugur Grosu.
Participă: Mugur Grosu, Eugen Ciurtin, Diana Iepure
Stand propriu
14:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Lacrimile eroilor, Matteo Nucci
Invitați: Simona Nicolae, Andrei Cornea, Vlad Russo (Zoom)
Moderator: Cristian Pătrășconiu
Stand propriu
14:00 EDITURA TRACUS ARTE
Lansare de carte și sesiune de autografe: Dragoste și alte imperfecțiuni
Autor: Irina Forgo
Invitat: Irina Forgo, Florin Iaru
Moderator: Ioan Cristescu
Stand propriu
14:00 EDITURA UNIVERSITARĂ
Lansarea celor mai recente romane apărute la Editura Universitară și sesiune de autografe
Invitat: Alexandra Duțu, Florentina Barbu
Moderator: Sivia Osman
Cafeneaua Scriitoarelor
14:00 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Vânătoare de comori prin București
Autor: Silvia Colfescu
Scena Arca
14:00 EPUBLISHERS - ELITERATURA - EDIDACTICA
Lansare de carte: Roți dințate. Agregate critice
Autor: Emil Lungeanu
Invitați: Emil Lungeanu, Horia Gârbea, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
Stand propriu
14:00 GRUPUL EDITORIAL ART
Lansare miniGrafic: Toate pânzele sus, de Radu Tudoran, Editura Arthur
Autor: un roman grafic cu ilustrații de Puiu Manu
Invitați: Dodo Niță și Dragoș Dodu
Clubul Bookfest Junior
14:00 GRUPUL EDITORIAL UNIVERSUL JURIDIC
Lansare de carte: Tratat de management general. Volumul I - Istoria managementului. Cartea I - Școlile de management, Editura PRO Universitaria
Autor: Ion Stegăroiu
Stand propriu
14:00 MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
Lansare de carte: Opera vieții mele, ediție ingrijită de Nicolae Coande
Autor: Patrel Bedrceanu
Invitați: Nicolae Coande, Claudiu Komartin, Luminița Corneanu, Eugenia Țarălungă
Stand propriu
14:00 STANDUL PORTUGALIEI
Masă rotundă: Cum să măsurăm fericirea? Dialog cu scriitorul portughez David Machado despre romanul Indice mediu de fericire, în traducerea Veronicăi Manole, Editura Casa Cărții de Știință
Invitați: David Machado, Veronica Manole, George Cornilă
Moderator: Simina Popa
14:00 EDITURA EIKON
Lansare de carte:
Lucrări la zid. Viață de artist plastic în comunism și după, coord. Zoltán Rostás
Evadare lentă. Din marea istorie mică – convorbiri, coord. Zoltán Rostás, Irina Munteanu; Scos din producţie. Viaţa de sportiv în comunism și după, coord. Zoltán Rostás, Florentina Țone
Colonizările românești în Dobrogea - Un proiect reușit de modernizare socială, Enache Tușa
Invitați: Irina Munteanu, Theodora-Eliza Văcărescu, Cosmin Năsui, Zoltán Rostás
Moderator: Valentin Ajder
BOOKFEST CINEMA
14:30 EDITURA BOOKLET
Lansare de carte: Sălbatica
Autor: Doina Ruști
Scena Arca
14:30 CURTEA VECHE PUBLISHING
Lansarea de carte: Organizatorii de vieți
Autor: Lavinia Stan
Invitați: Lavinia Stan în dialog cu Ovidiu Șimonca
Stand propriu
14:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Sfântul nr. 6
Prezentarea antologiei: 101 cărţi în 101 minicronici
Autor: Tatiana Niculescu
Invitați: Tatiana Niculescu, Ioan Stanomir, Dan-Liviu Boeriu, Lidia Bodea
Stand propriu
14:30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Seria de autor Ion D. Sârbu
Şoarecele B și alte povestiri, Lampa. Povestiri petrilene, Lupul şi Catedrala
Invitați: Clara Mareș, Toma Velici, Antonio Patraș, Ioan Stanomir
Moderator: Adrian Mureșan
Stand propriu
14:30 EDITURA SHAMBALA
Lansare de carte: Dezvăluiri esențiale, uimitoare, referitoare la Shiva și ipostazele sale tainice ce sunt fundamentale
Autor: Gregorian Bivolaru
Invitaț: lector universitar doctor Mihail Aldolinor Teodorescu
Cafeneaua Literară
14:30 EDITURA EIKON
Lansare de carte:
Gavril Birtaș: destinul unui militant comunist, Mircea Stănescu Stingeți luminile! Ce s-a întâmplat când nu s-a întâmplat la Miercurea Ciuc în 1989?, Crăciun Leucea
Invitați: Mircea Stănescu, Vianu Mureșan
Moderator: Valentin Ajder
BOOKFEST CINEMA
14:45 EDITURA HERALD
Lansare de carte: Cum să fim adulți în relații - 5 practici conștiente pentru a construi relații mature, echilibrate și pline de iubire, colecția Psihopractica
Autor: David Richo
Invitați: Anca Mazilu (realizator TV, Neuro Change trainer), Georgia Tabacariu (psihoterapeut, psiholog clinician), Alexandra Nastase (psiholog, psihoterapeut), Andrei Vulpescu (psiholog, autor, blogger)
Stand propriu
14:45 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Au fost lângă noi… 12 povestiri despre Holocaustul din România
Autori: Ana Bărbulescu, Marius Cazan, Alexandru Florian, Petre Matei, Roxana Popa
Invitați:Ana Bărbulescu, Marius Cazan, Alexandru Florian, Roxana Popa, Octav Ungureanu
Moderator: Gabriela Avram
Scena Agora
15:00 CRUX PUBLISHING
Masă rotundă:Ce vine după oameni: lumi postumane, minți artificiale și viitoruri care ne rescriu
Invitați: Alina Voinea, Ana-Maria Negrilă, Florin Pîtea, Andreea Sterea
Moderator: George Cornilă
Cafeneaua Literară
15:00 DIDACTICA PUBLISHING HOUSE
Hai să doborâm un record mondial! Eveniment Cartea Recordurilor - Guinness World Records 2025
Invitat: Mihaela Coveșeanu, actriță
Stand propriu
15:00 EDITURA CARTEX
Lansare de carte: Scrisoare de restituire, Andreea Catrina și Nu închide geamul. Vreau să aud liniștea, Felicia Simion, colecția Amaterasu
Scena Arena
15:00 EDITURA CORINT
Lansare: Învățătorii. Autoportretul unei generații, coord. Lavinia Betea
Participă:
- Prof. univ. dr. Anton HADĂR— președintele Federației Naționale Sindicale „Alma Mater!
- Lavinia BETEA — coordonatoare volumului
- Cornel IENĂȘESCU – coautor
Moderează: Simona Preda
STANDUL PRORPIU
15:00 EDITURA GALAXIA GUTENBERG
Lansarea volumului „Un suflet frumos ca o biserică. Introducere în spiritualitatea Monseniorului Vladimir Ghika”.
Autor: Ion Cosmovici. Invitați: Ion Cosmovici (autorul), Pr. Francisc Doboș, Ileana Bîrsa
Moderator: Pr. Silviu Hodiș
Stand propriu
15:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: A doua viață a cărților mele
Autor: Gabriel Liiceanu
Invitați: Gabriel Liiceanu, Dan-Liviu Boeriu, Magda Grădinaru
Stand propriu
15:00 EDITURA JUNIMEA
Lansare de carte:
Valori creștine și patologii sociale. De la „forma mentis” la „modus vivendi”, Nicu Gavriluță, Vasile Bănescu, colecția „Unum”
Prezentare de Vianu Mureșan
Seria de autor Marin Tarangul, colecția „Integrum”: Prin ochiul lui Nichita, Universul estetic. Criza artei moderne
Prezentări de: Andrei Pleșu și Alexandru Tofan
Amfitrion: Radu Cucuteanu
Cafeneaua Scriitoarelor
15:00 EDITURA LITERA
Lansare de carte și sesiune de autografe
Mineriada s-a născut la Revoluție. Evenimentele din 13–15 iunie 1990 de Cătălin Ranco Pițu
Participă: Cătălin Ranco Pițu, Răzvan Butaru, Cornel Mihalache
Stand propriu
15:00 Editura Paralela 45
Lansare de carte: Liternauții. Antologie de poezie coordonată de Ioana Nicolaie.
Participă: Ioana Nicolaie, Ciprian Măceșaru, Viviana Pantazică, Delia Calancia, Gabriel Cărtărescu, Dragoș-Mihai Stoica, Teodora Leon, Darius Munteanu, Adriana-Elena Georgescu, Horia Petrean, Vlad Iordache-Grigore, Karina Săbădean, Matei Someșan, Diana Iepure.
Stand propriu
15:00 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Întoarcerea din URSS
Autor: Andre Gide
Stand propriu
15:00 EPUBLISHERS - ELITERATURA - EDIDACTICA
Lansare de carte: Odihna pietrei
Autor: Emilia Dănescu
Invitați: Emilia Dănescu, Passionaria Stoicescu, Mihai Antonescu
Moderator: Gina Micloș
Stand propriu
15:00 GRUPUL EDITORIAL UNIVERSUL JURIDIC
Lansare de carte: Sinuciderea. Evadarea către abisuri, Editura PRO Universitaria
Autor: Tudorel Butoi
Stand propriu
15:00 OPERA COMICĂ PENTRU COPII
Prezentare proiecte finale STEAM și antreprenoriat organizate de Mindhub
Clubul Bookfest Junior
15:00 STANDUL PORTUGALIEI
Lansare de carte: Lansarea antologiei ”Valuri, dune, case deschise. O cartografie a povestirii portugheze contemporane”, Editura Casa Cărții de Știință
Coordonator: Ana Rita Sousa
Invitați: Ana Rita Sousa, Alexandra Ionel, , José Luís Peixoto, Maria do Rosário Pedreira
Moderator: Simina Popa
15:00 EDITURA EIKON
Lansare de carte:
Caiete macedonskiene, volumul VI, coordonator Ion Munteanu
În vecinătatea sfinților–convorbiri cu Tudor Nedelcea, Ion Munteanu
Invitați: Tudor Nedelcea, Gabriela Păsărin, Ilona Duță, Constantin Stoenescu, Marin Bălan, Ion Munteanu
Moderator: Valentin Ajder
Scena Arca
15:30 CURTEA VECHE PUBLISHING
Lansarea de carte: Curaj în mișcare. O călătorie spre autocunoaștere
Autor: Andreea Irimia
Invitați: Andreea Irimia în dialog cu Ovidiu Șimonca
Stand propriu
15:30 EDITURA CARTEX
Lectură din O tandrețe strict teoretică. O altă antologie a clubului de lectură Noise Poetry alcătuită de Mihai Marian
Scena Arena
15:30 EDITURA CARTIER
Dezbatere: Cărțile, fețele și amintirile comunismului, pornind de la volumele Frica de Daniela Rațiu, Ceaușescu. Dictatorul ambiguu, de Traian Sandu și Tot ce rămâne, de George C. Dumitru
Invitați: Daniela Rațiu, George C. Dumitru, Carmen Mușat, Cristian Fulaș, Vasile Bănescu, Clara Mareș și Em. Galaicu-Păun
Scena Agora
15:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: În virtutea inepției. Nouă antologie de perle
Autor: Radu Paraschivescu
Invitați: Radu Paraschivescu, Cătălin Striblea, Alexandru N. Stermin
Stand propriu
15:30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Seria de autor Gheorghe Crăciun
Carte despre
Invitați:Carmen Mușat, Adrian Lăcătuș, Cosmin Ciotloș
Moderator: Victor Cobuz
Stand propriu
15:30 EDITURA RATIO ET REVELATIO
Lansare de carte: Viena lui Wittgenstein
Autori: Allan Janik și Stephen Toulmin
Invitați: Mircea Flonta, Cătălin Cioabă,
Moderator: Florin George Călian
Scena Arca
15:30 EDITURA EIKON
Lansare de carte:
Prolegomene la o istorie a diarismului românesc, Gheorghe Glodeanu
Îți pot atinge sufletul/ I can touch your soul, Toma Grigorie
Prezintă: Ruxandra Dodoiu și Valentin Ajder
BOOKFEST CINEMA
16:00 EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
Lansare de carte: Tratat de chirurgie - oftalmologie
Autori: Dr. Dorin Chiseliță, Dr. Călin Petru Tătaru
Moderator: Valeriu Matei (academician) și Pompiliu Crăciunescu (redactor șef Editură Academiei Române)
Cafeneaua Scriitoarelor
16:00 EDITURA CARTIER
Lansare de carte: Tot ce-i suav produce tăieturi
Autor: Codruța Simina
Invitați: Codruța Simina, Cosmin Perța, Raluca Feher, Diana Popescu, Em.Galaicu-Păun
Scena Agora
16:00 EDITURA EURODIDACTICA
Lansare de carte: Mergand spre soare, Editura UZP, 2025
Autor: : Eugen Doga
Cafeneaua Literară
16:00 EDITURA HERALD
Lansare de carte: Vreau să trăiesc, să iubesc și să fiu iubit, colecțiaPsihoterapia
Autor: Franz Ruppert
Invitați: Livia Căciuloiu (psihoterapeut acreditat IOPT, EMDR), Alex Căciuloiu (psihoterapeut acreditat IOPT, EMDR), Otilia Mantelers (psiholog, psihoterapeut), Celestina Dumitriu (Lect. univ.dr. psihoterapeut, psiholog clinician)
Stand propriu
16:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Insula de apoi
Autor: Vlad Zografi
Invitați: Vlad Zografi, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea
Stand propriu
16:00 EDITURA LITERA
Lansare de carte
Premiului Pulitzer pentru Ficțiune 2025
James de Percival Everett
Participă: Horia Ghibuțiu, Alina Purcaru, Bogdan Perdivară și Ioana Bâldea Constantinescu.
Stand propriu
16:00 Editura Paralela 45
Lansare de carte: Cerul din burtă de Ioana Nicolaie
Participă: Ioana Nicolaie,Marius Chivu, Felicia Simion, Diana Iepure
Stand propriu
16:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Roşu, roşu, catifea, colecția Fiction LTD
Autor: Veronica D. Niculescu
Invitați: Veronica D. Niculescu Dana Pîrvan, Ciprian Măceșaru
Moderator: Adela Greceanu
Stand propriu
16:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Occidentul debusolat, Jean-Loup Bonnamy
Invitați: Cristian Preda, Ioan Stanomir, Teodor Baconschi
Moderator: Cristian Pătrășconiu
Stand propriu
16:00 EDITURA TREI
Dialog între Jose Luis Peixoto și Bogdan Alexandru Stănescu
Scena Arena
16:00 GRUPUL EDITORIAL UNIVERSUL JURIDIC
Lansare de carte: Infanteria română. Sacrificii și izbânzi de la Războiul de Independență la apartenența la NATO, Editura Neverland
Autor: Alexandru Cristian
Stand propriu
16:00 EPUBLISHERS - ELITERATURA - EDIDACTICA
Lectură publică: Poeta Passionaria Stoicescu citești din creațiile proprii
Invitați: Passionaria Stoicescu, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
Cafeneaua Artelor
16:00 MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
Lansare de carte: Povestea magului călător în stele, ediție ilustrată întocmită de Nina Vasile, cu fotografii de Andrei Păcuraru
Autor: Mihai Eminescu
Invitați: Nina Vasile, Maria Cioată, David Leonid Olteanu, Andrei Păcuraru, Eugenia Țarălungă.
Stand propriu
16:30 CURTEA VECHE PUBLISHING
Lansarea de carte: Solitar. Povestea unui triatlon
Autor: Marius Butuc
Invitați: Marius Butuc în dialog cu Ovidiu Șimonca
Stand propriu
16:30 EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
Lansare de carte: Tratat de chirurgie - Neurochirurgie
Autori: Dr. Irinel Popescu, Dr. Alexandru Vlad Ciurea
Moderator: Valeriu Matei (academician) și Pompiliu Crăciunescu (redactor șef Editură Academiei Române)
Cafeneaua Scriitoarelor
16:30 EDITURA CARTEGO
Lansare de carte: Bunica Liuba
Autor: Radmila Popovici
Scena Arca
16:30 EDITURA CARTIER
Lansare de carte: Piciorul meu de trandafir
Autor: Clara Caradimu
Invitați: Clara Caradimu, Irina Francesca Ion, Răzvan Țupa, Constantin Vică, Em. Galaicu-Păun
Scena Agora
16:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare seriei PSI, o nou serie în colecția Știință
- Agnes Arnold-Forster Îndoiala. O explorare în psihologie, Geoffrey Beattie Oracolul nopții. Istoria și știința viselor, Sidarta Ribeiro Gene, sinapse, autism. O călătorie spre diversitatea persoanelor cu autism, Thomas Bourgeron
Invitați: Alexandru N. Stermin, Vlad Stroescu, Alexandru Babeș, Lidia Bodea
Stand propriu
16:30 EDITURA SHAMBALA
Lansare de carte: Proteine vegetale și rețete culinare savuroase lacto-ovo-vegetariene
Autor: Gregorian Bivolaru
Invitaț: profesor Teofil Teodorescu
Cafeneaua Artelor
16:30 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Reședințe boierești și monumente din Iași
Autor: Narcis Dorin Ion
Cafeneaua Literară
16:30 EDITURA EIKON
Lansare de carte:Sonete/Sonnets, Mihai Eminescu, traducere de K. V. Twain (Diana Cârligeanu)
Invitați: Christian Crăciun, Vianu Mureșan
Moderator: Valentin Ajder
BOOKFEST CINEMA
17:00 EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
Lansare de carte: Tratat de chirurgie - Chirurgie generală
Autor: Dr. Silviu Constantinoiu
Invitați: Dr. Dorin Chiseliță, Dr. Călin Petru Tătaru, Dr. Irinel Popescu, Dr. Silviu Constantinoiu
Moderator: Valeriu Matei (academician) și Pompiliu Crăciunescu (redactor șef Editură Academiei Române)
Cafeneaua Scriitoarelor
17:00 EDITURA CORINT
Conversație despre istoria regalității și sesiune de autografe cu Diana MANDACHE:
Participă:
- Diana MANDACHE - istoric și cercetător specializat în istorie contemporană, expert în patrimoniu regal
- Valentin MANDACHE— Istoric și traducător
Stand propriu
17:00 EDITURA HERALD
Lansare de carte: Povestea celor 47 de ronini, colecția Zen
Autor: Tamenaga Shunsui
Lansare de carte: Cartea celor cinci cercuri – Go Rin No Sho, colecția Zen
Autor: Miyamoto Musashi
Invitați: Sensei Dragoș Chiric (practicant al tradiției lui Miyamoto Musashi), Cristian Ozon (Sensei, maestru în arta sabiei)
Stand propriu
17:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Și dacă-i adevărat că nu există nu se poate? Între trup și suflet. Jurnal
Autor: Carmen Vasilescu
Invitați: Carmen Vasilescu, Lidia Bodea
Stand propriu
17:00 EDITURA LITERA
Noutăți în colecția Perspektiv
Lansare de carte și sesiune de autografe
- de Diana Radovan
Homemade culture. Se joacă cu casa deschisă de Jean-Lorin Sterian
Pe cărările omenescului de Dana Pîrvan
Participă: Diana Radovan, Andreea Sepi, Dana Pîrvan, Robert Șerban, Cosmin Perța
Stand propriu
17:00 Editura Paralela 45
Lansare de carte: Doar o vorbă să-ți mai spoon: River. O antologie de epitafuri românești coordonată de Ion Barbu.
Participă: Ion Barbu și autorii antologați
Stand propriu
17:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: KIWI, 2025. Antologia de proză scurtă. Destine
Editor: Marius Chivu
Moderator: Matei Martin
Scena Agora
17:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Francezi în Banat, bănățeni în Franța
Autor: Smaranda Vultur
Invitați: Smaranda Vultur, Sabina Fati, Cristina Cioabă, Marcel Tolcea
Moderator: Adrian Șerban
Stand propriu
17:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Învierea lui Lazăr de-a lungul secolelor. Volumul I: 125–1486, Bogdan Tătaru-Cazaban
Invitați: Teodor Baconschi, Vasile Bănescu, Bogdan Tătaru-Cazaban
Moderator: Cristian Pătrășconiu
Stand propriu
17:00 EDITURA UNIVERSITĂȚII DE VEST DIN TIMIȘOARA
Lansare de carte: Asaltul suveraniștilor. Fake news, dezinformare și propagandă în super-anul electoral 2024
Invitați: Cosmin Popa, Dragos Mateescu, Horia Sarghi - Zaiafet, Tetelu, Marian Voicu și Cătălin Gomboș
Moderator: Marilena Tudor
Scena Arca
17:00 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Principesa Elisabeta și palatul său din București
Autor: Narcis Dorin Ion
Cafeneaua Literară
17:00 EPUBLISHERS - ELITERATURA - EDIDACTICA
Lansare de carte: Ciocârlia mută
Autor: Ioniță Tuzlaru
Invitați: Vasile Poenaru, Mihaela Măcelaru
Moderator: Gina Micloș
Stand propriu
17:00 GRUPUL EDITORIAL ART
Lansare colecției: Primele volume de poezie Aleksandar Stoicovici, „Habitat”; Olga Ștefan, „Até (o educație)”; Marius Aldea, „Maruth”; Anca Zaharia, „Pământul Plath”, Editura Art
Invitați: Mihók Tamás (coordonatorul colecției), Victor Cobuz și Florin Dumitrescu
Scena Arena
17:00 GRUPUL EDITORIAL UNIVERSUL JURIDIC
Lansare de carte: Pierdut în Indonezia, Australia și Statele Unite, Editura Neverland
Autor: Codru Vrabie
Stand propriu
17:00 MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
Lansare de carte: Literatura universală în amfiteatru, ediție întocmită de Vlad Alexandrescu și Ruxandra Câmpeanu
Autor: Tudor Vianu
Invitați: Vlad Alexandrescu, Ruxandra Câmpeanu, Sorin Alexandrescu, Mircea Martin, Ioan Cristescu
Cafeneaua Aretelor
17:00 OPERA COMICĂ PENTRU COPII
Lansare de carte: Emoții șlefuite în versuri
Autor: Andruni Baciu
Clubul Bookfest Junior
17:00 EDITURA EIKON
Lansare de carte:
Mircea Vulcănescu - viața și opera, Marin Diaconu
Dumitru Cristian Amzăr - Monografie, Dora Mezdrea
Invitați: Christian Crăciun, Vianu Mureșan
Moderator: Valentin Ajder
BOOKFEST CINEMA
17:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Nicolae Iorga și seducția fascismului italian
Autor: Georgiana Țăranu
Invitați: Georgiana Țăranu, Sabina Fati, Ioan Stanomir
Stand propriu
17:30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Ultimul avangardist. Misterele lui Ionathan X. Uranus, „serafim și boxeur”
Autor: Marcel Tolcea
Invitați: Marcel Tolcea, George Ardeleanu, Paul Cernat
Moderator: Claudiu T. Arieșan
Stand propriu
17:30 GRUPUL EDITORIAL ART
Lansare de carte: Elefantul lui Carol cel Mare. Un anti-manual de istorie, Editura Art
Autor: Cătălin Pavel
Invitați: Liviu Papadima și Ioan Stanomir
Scena Arena
17:30 EDITURA UNIVERSITĂȚII „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI
Lansare de carte: Țesând povești. Istorii de viață în camera bună maramureșeană
Autor: Anamaria Iuga
Invitați: Ioana Popescu, Muzeul Național al Țăranului Român, Ioana-Ruxandra Fruntelată, Institutul de Etnografie și Folclor "Constantin Brăiloiu", Corina Iosif, Muzeul Național al Țăranului Român.
Moderator: Dana Lungu, director interimar al Editurii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Cafeneaua Scriitoarelor
17:30 EPUBLISHERS - ELITERATURA - EDIDACTICA
Lansare de carte: Argintul de Dunăre
Autor: Rodica Purniche
Invitați: Rodica Purniche, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
Stand propriu
17:30 OPERA COMICĂ PENTRU COPII
Programare distractivă - Atelier de gândire logică și analitică cu Mindhub
Clubul Bookfest Junior
17:30 EDITURA EIKON
Lansare de carte:
La Santa Trinità nella pittura italiana dal Trecento al Seicento / Sfânta Treime în pictura italiană din secolele XIV-XVII, Otilia Doroteea Borcia
Invitați: Simona Drăgan, conf. univ. dr., istoric de artă; Monica Joița, diplomat Ministerul Afacerilor Externe, fost director adjunct al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția; Vianu Mureșan, filozof, eseist, poet și prozator; Otilia Doroteea Borcia, conf. univ. dr.
Moderator: Valentin Ajder
Cafeneaua Literară
18:00 EDITURA CARTIER
Lansare de carte: Aicea-i și raiul, și iadul. Republica Moldova: un veac de istorie trăită
Autor: Paula Erizanu
Invitați: Paula Erizanu, Carmen Mușat, Gabriela Adameșteanu, Ioana Pelehatâi, Em. Galaicu-Păun
Scena Agora
18:00 EDITURA CORINT
Lansare: Cu mâinile altora. România și războaiele prin intermediari în Africa (1970–1985) de Constantin Hlihor
Participă:
- Constantin HLIHOR - istoric și autorul volumului
- Dumitru PREDA — Istoric și diplomat de carieră
- Florin ABRAHAM – istoric
- Adrian POP – istoric
- Florin-Răzvan Mihai –istoric și coord. Corint Autori Români
Moderează: Simona Preda
STANDUL PROPRIU
18:00 EDITURA CORINT
Dezbatere jurnalistică pornind de la volumul: Prețul paradisulu de Iain Overton
Participă:
- Ovidiu NAHOI – jurnalist RFI
- Vitalie COJOCARI - jurnalist Euronews
- Paul PALENCSAR - jurnalist The Epoch Times
- Andrei POGĂCIAȘ - istoric Editura Corint
SCENA ARCA
18:00 EPUBLISHERS - ELITERATURA - EDIDACTICA
Lansare de carte: ORACOLUL DIVIN. Manifestarea supranaturalului. Primul & ultimul cod suprem!
Autor: Samuel Șerban
Invitați: Samuel Șerban, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
Stand propriu
18:00 EDITURA EIKON
Lansare de carte:
„Te-am căutat în slovele tale”. Confesiuni despre viața și activitatea lui Lucian Blaga. Jurnale, interviu, consemnări, Elena Daniello, ediție îngrijită de Constantin Cojocaru
Jurnal VIII, Gheorghe Grigurcu
Invitați: Constantin Cojocaru, Christian Crăciun, Vianu Mureșan
Moderator: Valentin Ajder
BOOKFEST CINEMA
18:00 EDITURA HUMANITAS FICTION
Lansare de carte: Lumina fericirii, Eric-Emmanuel Schmitt Cântecul profetului, Paul Lynch Înverșunat, Sorj Chalandon
Invitați: Lidia Bodea, Iulia Gorzo, Cristian Preda, Denisa Comănescu
Stand propriu
18:00 GRUPUL EDITORIAL UNIVERSUL JURIDIC
Lansare de carte: Vot în alb, Editura Neverland
Autor: Georgiana Costea
Cafeneaua Literară
18:00 MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
Lansare de carte: Reverență și nonconformism. Teoria și literatura lui Ovidiu Verdeș, volum coord. de Roxana Eichel
Invitați: Roxana Eichel Mircea Martin, Rodica Zane, Simona Popescu, Caius Dobrescu, Teodor Baconschi, Marius Chivu, Luana Stroe
Cafeneaua Artelor
18:00 PORTUGALIA – INVITAT DE ONOARE
Gonçalo M. Tavares în dialog cu T.O. Bobe
Scena Arena
18:00 TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ
Dezbatere "De la AI... la infinitul cuvintelor", despre viitorul cartii intre maiestria scriitorului si generatorul de texte
Invitați: Theodor Paleologu, Barna Nemethi
Moderator: Daniela Zeca Buzura
Stand propriu
18:00 Editura Paralela 45
Retroversiuni: Munca. Antologie de proză scrisă de femei (Editori Cristina Ispas & Victor Cobuz). Lansare de carte
Participă: Cristina Ispas, Victor Cobuz, autoarele antologate
Stand propriu
18:30 CASA DE PARIURI LITERARE
Prezentare proiect: Branduri literare. ro
Invitați: Mihai Mitrică (prezentare revistă despre istoria Bookfest); Robert Șerban (prezentare revistă despre autor); Adrian Lăcătuș (prezentare monografie Octavian Soviany despre Alexandru Mușina); Oana Doboși, Raluca Selejan
Moderator: un cristian
Cafeneaua Scriitoarelor
18:30 EDITURA CARTIER
Dezbatere: Scrisul de plăcere, pornind de la volumele Splendida poveste accident, de Dumitra Râșnoveanu, De la Toulouse-Lautrec în port la Rotterdam, Interviuri cu Nora Iuga, de Angela Baciu
Invitați: Dumitra Râșnoveanu, Nora Iuga, Angela Baciu, Em.Galaicu-Păun
Scena Agora
18:30 GRUPUL EDITORIAL UNIVERSUL JURIDIC
Lansare de carte: O viață cu Clara, Editura Neverland
Autor: Vanessa Steinacher
Cafeneaua Literară
18:30 EDITURA EIKON
Lansare de carte:Singurătăți de împrumut, Amelia Stănescu
Invitați: Amelia Stănescu, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder
BOOKFEST CINEMA
18:40 EDITURA HUMANITAS
Aniversare Humanitas 35 de ani
Lansarea volumul colectiv: Scrisori pentru cititorii din 2125. Un epistolar pe mai multe voci, coordonat de Ioana Pârvulescu
Autori: Adriana Bittel, Lidia Bodea, Dan-Liviu Boeriu, Cristina Bogdan, Alexandru Călinescu, Cristina Cioabă, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Bogdan Crețu, Augustin Cupșa, Mihai Frățilă, Alexandra Furnea, Gabriel Liiceanu, Cristian Mungiu, Radu Paraschivescu, Cătălin Pavel, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu, Cristian Preda, Valentina Sandu-Dediu, Ioan Stanomir, Alexandru N. Stermin, Robert Șerban, Cătălin Vasilescu, Smaranda Vultur, Rodica Zafiu, Vlad Zografi Sesiune de autografe
Stand propriu
19:00 ASOCIAȚIA SCRIITORILOR ISRAELIENI DE LIMBA ROMÂNĂ (ASILR)
Masă rotundă: Limba română în Israel – o literatură vie. La o carte distanță de Israel - Cărțile noastre, glasurile noastre Invitați: Silvia Katz, Delia Jacob, Livia Abba, Rely Schwartzberg Moderator: Dragoș Nelersa - președinte ASILR
Cafeneaua Artelor
19:00 CASA DE PARIURI LITERARE
Masă rotundă: Cafeneaua critică la Bookfest 2025 - ediție specială. Cafeneaua critică și performativă: artiști și alți autori de „happening”-uri
Moderator: Ion Bogdan Lefter
Cafeneaua Scriitoarelor
19:00 EDITURA CARTEX
Lansarea volumului bibliofil Manualul bunelor intenții de Radu Enache și Radu Igazsag
Scena Arena
19:00 UNATC PRESS
Lansare de carte: MIRABOR – Miruna si Radu Boruzescu. O monografie artistică
Autori:Iulia Gherghescu, Anca Ioniță, Radu Boruzescu
Invitați: Iulia Gherghescu, Anca Ioniță
Scena Arca
19:00 EDITURA ZUPIA
Lansare de carte: Să nu uiți!
Autor: Larisa Marin
Invitat: Lucian Zup
Cafeneaua Literară
19:30 EDITURA HERALD
Lansare de carte: Eu, tu si relațiile noastre, colecția Arta comunicării în relații
Autor: Daniela Dumitrescu
Invitați: Daniela Dumitrescu (psihoterapeut, psiholog clinician, formator în Metoda ESPERE®, președinte Institutul de Formare și Educare Relațională), Tatiana Morari (psihoterapeut, psiholog clinician, autor), Andreea Tincea (senior editor, consilier relațional metodă ESPERE®), Carla Fabian (medic), Lidia Muscalu (terapeut)
Scena Arena
19:30 EDITURA EIKON
Recital poetic:
Cartea târziului, Adriana Zâna Ioniță
Sotto-voce sau portativul cu memorii, Lidia Zadeh Petrescu
Fricile cu care nu ne naștem, E.M. Arion
Clandestin în Parnas, Vasile Adrian Iftime
Forme și estompări, Claudiu Borș
Iubirea la Cluj, Sandu Frunză
Participă: Ligia Keșișian, Lidia Zadeh Petrescu, Adriana- Zâna Ioniță, Romeo Aurelian Ilie, Vasile Adrian Iftime, George Tei
Moderator: Valentin Ajder
Scena Agora
20:30 EDITURA VINEA
Lansare de carte: 35 de ani de activitate
Primul an fără Ioan
Lumea de fontă
Autor: Ioan Es. Pop
Invitați: Mihail Gălățanu și Nicolae Tzone
Scena Arena