Bookfest 2019
Cea de-a XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest a avut loc în perioada 29 mai – 2 iunie 2019, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2, iar Invitatul de Onoare al acestei ediții a fost Marea Britanie.
Această ediție a Salonul Internațional de Carte Bookfest a fost organizată de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Ambasadei Marii Britanii din București.
Programul de vizitare a fost următorul:
• miercuri, 29 mai — 10:00-20:00;
• joi, 30 mai — 10:00-20:00;
• vineri, 31 mai — 10:00-21:00;
• sâmbătă, 1 iunie — 10:00-21:00;
• duminică, 2 iunie — 10:00-20:00;
La fel ca în anii anteriori intrarea la Salon a fost liberă!
Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest de anul trecut (București, 30 mai – 3 iunie 2018) au fost prezenți circa 150 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia și Statele Unite ale Americii.
Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureș, Iași, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.
Scrieți-ne!
Vă vom răspunde în cel mai scurt timp posibil.