• Patru zile de sărbătoare a cărții, la Teatrul Național Tîrgu Mureș, vă așteaptă începând de joi, 19 septembrie
  • Concert gratuit Alexandra Ușurelu în prima zi a Salonului de Carte Bookfest
  • Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Traian Berbeceanu, Ioana Bâldea Constantinescu, Valentin Naumescu, Alina Nelega, T.O.Bobe, Cătălin Pavel și mulți alții vă așteaptă cu lansări și evenimente la Bookfest Tîrgu Mureș

 

Patru zile de sărbătoare a cărții, dar și a evenimentelor culturale de calitate, îi așteaptă pe toți mureșenii peste fix o săptămână: Bookfest revine la Teatrul Național Tîrgu Mureș de joi, 19 septembrie, până duminică, 22 septembrie, cu cele mai bune cărți și materiale educaționale, la prețuri spectaculoase. Intrarea publicului este liberă, iar programul începe de la 10.00 și se încheie la 20.00, în fiecare zi.

Editurile vor aduce și de această dată în fața publicului o ofertă importantă și variată de carte, de peste 50.000 de volume, cu reduceri semnificative, care ajung la unele titluri și la 70%, față de prețul de copertă. Evenimentele și lansările de carte vor da prilejul cititorilor să vină în contact cu importanți oameni de cultură, dar și să obțină autografe de la autorii preferați.

Prima zi este rezervată unui eveniment cu totul special, un concert extraordinar Alexandra Ușurelu, acompaniată de  muzicienii Bobby Stoica (pian) și Alexandra Ghioc (flaut).  Recitalul va începe la orele 18:30, în foaierul Teatrului Național, iar accesul publicului este liber.

Vineri, 20 septembrie, la orele 17:30, editura Arco Iris și autoarea Victoria Furcoiu pregătesc celor mai mici dintre cititori lansarea volumelor Povestiri hazlii, Pățaniile motanului Musli, Capra cu trei iezi supraviețuitori și Teatru pentru copii. Prezentarea va fi făcută chiar de către autoare și va fi urmată de un concurs de ghicitori și întrebări din poveștile prezentate, la care copiii vor obține și premii.

 

Desant de lansări la Bookfest Tîrgu Mureș

 

Sâmbătă, 21 septembrie, de la orele 13:00, editura Curtea Veche va lansa volumul Radiografia unei mârșăvii judiciare, de Traian Berbeceanu. Va lua cuvântul, alături de autor, Marius Motoca, PR Curtea Veche Publishing. Volumul cuprinde memoriile recente ale unui polițist angajat în lupta împotriva crimei organizate din România, Traian Berbeceanu, care a trăit evenimente ce merită consemnate de istoria contemporană și care constituie o mărturie semnificativă pentru generațiile actuale și viitoare.

Editura Nemira, lansează tot sâmbătă, de la orele 14:30, cartea ,,Poveste pentru Maria’’  și le dă prilejul celor prezenți să o întâlnească pe Ioana Bâldea Constantinescu, autoarea cărții și cunoscut jurnalist cultural. ,,Poveste pentru Maria’’  este povestea eternă a copilăriilor noastre, a copilăriilor din literatură, o poveste pentru toți oamenii mari care au fost, odată, copii mici și pentru toți copiii mici care vor fi, la un moment dat, oameni mari.

Editura Humanitas, invită cititorii, de la orele 15:00, la o întâlnire efervescentă cu Radu Paraschivescu, care va prezenta bestsellerurile ,,În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)’’ și ,,Fluturele negru’’. Invitați și parteneri de discuții pentru Radu Paraschivescu vor fi Ioana Bot și Florin Bican.

De  la orele 15:45, tot editura Humanitas aduce în fața publicului Cartea neisprăvirii, de T.O Bobe. Alături de T.O. Bobe, vor vorbi profesorul Alexandru Cistelecan și jurnalistul Andrei Vornicu. T.O Bobe revine în atenția publicului iubitor de literatură cu „o carte șăgalnic numită Cartea neisprăvirii. Unul dintre cele mai tandre și dinlăuntru trăite portrete făcute literaturii, această ispravă colosală a omului, încă neisprăvit(ă)“, după cum o descrie Lidia Bodea, director al Editurii Humanitas.

 

Ioana Nicolaie deschide Cartea Reghinei

 

În continuare, de la 16.30 editura Humanitas prilejuiește publicului din Bookfest Tîrgu Mureș o întâlnire specială cu Ioana Nicolaie și cel mai recent volum al său, Cartea Reghinei, bestseller Bookfest 2019. Reghina este un Iov feminin, dintr-un spațiu nord-transilvan, în care miraculosul se insinuează în ordinea comună, iar istoria recentă sugrumă destinele oamenilor. Este mamă a doisprezece copii, împreună cu care alcătuiește „un trup de o mie de kilograme“, plămădit din puține bucurii și insuportabilă suferință. Până la urmă, Reghina este mama universală iar povestea ei este comună multor generații.

De la 17.15, tot editura Humanitas invită cititorii la o sesiune de autografe și o discuție pe marginea volumului Arheologia iubirii De la Neanderthal la Taj Mahal, de Cătălin Pavel, alături de care vor vorbi Florin Bican și Giordano Altarozzi. ,,Studiile de caz propuse în acest volum arată că dragostea n-a apărut odată cu romanul. Dar și că obiectele – şi oasele –, oricât de fragmentare, spun ceva ce textele despre iubire nu vor putea niciodată spune. De la mormântul lui Adam și al Evei la cele ale soldaților din Primul Război Mondial, de la papirusul orfic de la Mangalia la inscripțiile dintr-un bordel pompeian, cititorul e invitat să participe la un experiment neobișnuit în dinamica istoriografică a iubirii. Nu prin genealogii culturale, ci prin murdărirea sistematică a mâinilor – ca în arheologie.“, își descrie Cătălin Pavel volumul.

Politica Marilor Puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârşitul Războiului Rece, de Valentin Naumescu, încheie, de la ora 18.00, seria evenimentelor zilei de sâmbătă. Autorul va fi însoțit de profesorul Cornel Sigmirean, care îl va susține pentru a explica de ce ,,paradigma competiției Marilor Puteri pentru influență strategică, în multiplele sale forme posibile (politică, normativă, economică, militară, informaţională, culturală), inspiră şi ghidează demersul din această carte”. Valentin Naumescu este conferenţiar doctor abilitat la Departamentul relaţii internaţionale al Facultăţii de Studii Europene de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. A fondat în 2013 şi coordonează Grupul de Reflecţie Citadel, think tank de politică internaţională în cadrul universităţii. Este expert independent al Comisiei Europene în relaţii internaţionale. A fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (2005–2007), consilier diplomatic în Centrala MAE (2007–2008) şi consul general al României la Toronto (2008–2012).

 

Alina Nelega citește ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat

Duminica, 22 septembrie, în ultima zi a Salonului de Carte Bookfest, editura Polirom organizează cu începere de la orele 13:00 lectura publică din volumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, de Alina Nelega. Alături de autoare, vor fi Albert Maria și Daniel Oltean, moderați de Andrei Vornicu. Despre roman, Sanda Cordoș, cristic și istoric literar afirmă că ,,contrar titlului (foarte subtil, de altfel), aici se derulează multe întîmplări care, adesea, te țin cu sufletul la gură, fiind menite să pună în evidență biografia accidentată a unei fete și, mai apoi, a unei tinere din Ardeal în întunecații ani ’80, aflată așadar într-o dictatură care invadează, fără scăpare, măruntele vieți și într-o societate patriarhală, în care aspirației feminine i se opune, întîi de toate, familia proprie, care trăiește încă în preistorie. Tocmai de aceea, feminitatea (în ipostaze diverse și sub aspecte variate, de la avânt la mutilare, cu dragostea, maternitatea și sexualitatea incluse) este tema dominantă a cărții.’’

Programul complet al evenimentelor din cadrul Salonului de Carte Bookfest Tîrgu Mureș poate fi consultat pe www.bookfest.ro.

Bookfest Tîrgu Mureș va putea fi vizitat între orele 10:00 și 20:00.

Intrarea va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia.

Salonul de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu co-finanțarea Consiliului Județean Mureș și sprijinul financiar al Consiliului Local Tîrgu Mureș.

 

Contact:

 

Mihai Mitrică, director executiv AER

T: 0728.327.601

e-mail: mihai.mitrica@aer.ro

 

Adrian Baciu, asistent relații publice AER

T: 0728.327.603

e-mail: adrian.baciu@aer.ro